Bloggroll

Pages

doua probleme de sistem in managementul fondurilor europene

Pentru mine motivele pot fi rezumate la două elemente de sistem: nu prea ştim ce înseamnă de fapt fondurile europene şi ineficienţa generală în managementul fondurilor publice.

care-i treaba cu legea sanatatii?

Habar nu am dacă legea aceasta este bună sau proastă!

Inventarul nostalgiilor preferate

Printre îndeletnicirile mele preferate este creşterea nostalgiilor. De obicei, am grijă de ele, le inventariez cu destul de multă stricteţe, le asortez între ele şi le pieptăn frumos, de fiecare dată când se mai transformă câte una.

Despre standarde şi alţi demoni

MCV este un instrument bun, dincolo de discuţiile despre indicatorii utilizaţi pentru măsurarea progreselor ori despre sursa datelor colectate.

Achiziţiilor publice cu dragoste

Aşa sunt ele, achiziţiile publice în România. Ce ai putea dori mai mult decât o relaţie mereu surprinzătoare, mereu dinamică?

16 March 2014

Crime(a) they said

In the eve of the referendum in Crimea on Sunday, I have talked to two deeply engaged Euromaydan-movement activists/ observers about what this event will mean for the future of Ukraine.

The Ukraine situation was of great interest to the Personal Democracy Forum Poland – Central Eastern Europe 2014 (#PDFPLCEE14). The event took place in Warsaw and from the first night in the city I could tell that solidarity with Ukraine is not only a matter for Polishpoliticians like Sikorski who remain steadfast in their pursuit of a stronger EU position related to Russian pressure on Crimea. From activists to buildings, everything in Warsaw shows a strong interest in supporting the Ukrainian cause.
The Palace of Culture in Warsaw illuminated in the colors of the Ukrainian flag
During the two days of the #PDFPLCEE14, the Ukrainian experience was subject to many observations: from the importance of social media for Euromaydan (how Facebook was used not only to organize transport to the square but also for medical emergencies like blood donations) to what seems to be a serious information war between the activists and the official propaganda (i.e. the amazing story of human wi-fi hotspots which stood in the front row of the confrontation with the official forces in order to provide access to internet/ ammunition for the smartphone weapons).

I've heard the term “invasion” repeatedly deployed to describe the Russian position as well as observations on why it is clear that the referendum in Crimea won't be a fair one: Polish journalist Bartosz T. Wieliński was noting that you can't have fair elections/ referendum with soldiers patrolling the streets, a thought which was also expressed satyrically by cartoons from The Economist or Marian Kamensky:

Source: economist.com

Source: cagle.com

Marian Kamensky's cartoon was shown to me by Dymitro Gnap. He is one of the most amazing investigative journalists I've ever met. Not because he's Ukrainian or because he was one of the journalists that retrieved thousands of documents thrown in the lake at the residence of the former president Yanukovych. But because he is one of the best examples of the way in which journalism can adapt to the new technology era by staying relevant – he didn't keep all the documents for himself and his colleagues but put them all online on the awesome yanukovychleaks.org. Together with Chris Worman we interviewed him today so here's his story briefly:

video


Besides the fascinating work he is doing in discovering the abuses and corruption of the former regime (a real form of transitional justice in my opinion), Dymitro resumed in a realistic manner the entire drama of the current Ukrainian dilemma: they have managed to shut down a regime that was criminal and corrupt, but cannot put instead of it a political class which can show authentic leadership. I asked him about who could do something about Crimea, in a scenario in which the region is, in his opinion, subject to an illegal referendum:
video


The lack of leadership (and I think Dymitro makes a simple but powerful portrait of how the political class should look: honest, courageous and smart) is also the main message that the Ukrainian activists embrace.

Vadym Hudyma is one of the activists that manage the Facebook page of the Euromaydan. In the same realistic manner, he says that the Crimean crisis is a lose lose game: the politicians in power cannot give up on Crimea cause it would give a bad message to the people (it would look like they are willing to abandon part of the population) and the Putin administration cannot back up after all the messages it sent over the past months. In his opinion, nobody was ready for this “invasion” nor had an exit strategy:

video


I have also heard the term “revolution” accompanied a certain degree of enthusiasm and a visible empowerment of the Ukrainians who do seem to believe that they have managed to make their voices heard. However, what struck me the most is a strong reticence upon the victory of the Euromaydan movement. No matter how powerful the internet is in democratizing the Ukrainian society it seems like, in the words of Svitlana Zalishchuk:
.

These interviews were recorded during the Open Data Hackathon Central Eastern Europe 2014 which followed the Personal Democracy Forum. You'll find other videos also on Chris Worman's blog. Neither Chris or I have programming skills. But we have mobile phones, blogs and use social media. And had among us inspirational individuals. This is our own way of making democracy personal so please excuse the low quality of the videos. However, the sounds of the kids in the background do make a nice addition, don't you think? :)


4 June 2013

de ce Turcia nu este un exemplu

Sursa: Occupy Gezi
În ultimele zile mi-este plin wall-ul de articole, imagini şi filmuleţe care relatează ce se întâmplă în Turcia. Şi peste toate tronează un aer de admiraţie amestecat cu un entuziasm care trădează o îmbufnare (mai mult sau mai puţin) tăcută. Ca şi cum revolta oamenilor aceia ar fi revolta noastră, ca şi cum lupta lor ar compensa capacitatea noastră scăzută de a lupta asemenea lor pentru lucruri în care credem. Mai trist însă este faptul că în această euforie a lui „ah, se întâmplă ceva!”, asemănătoare întru câtva cu curiozitatea morbidă a oamenilor adunaţi ciorchine la câte un accident, se uită sau se ignoră aspecte şi nuanţe.

Este motivul pentru care avem parte de emisiuni unde se fac comparaţii forţate între Piaţa Universităţii şi ce se întâmplă în Turcia, după cum avem parte şi de sentimentul că trusturile media care fac asta „confiscă” revolta din Turcia pentru a-și justifica ei legitimitatea de “singuri împotriva tuturor”. La fel cum unele figuri, media şi politicienii au dat sentimentul confiscării Pieţei Universităţii, de îmi era şi ruşine să spun că am fost pe-acolo în ianuarie anul trecut.

Este motivul pentru care nu ne uităm dincolo de un fapt reprobabil - un guvern care nu respectă un drept fundamental la nemulțumire și alege să reprime violent pe cei ce și-l manifestă nu legitimează neapărat cererile celor nemulțumiți și nici faptele unora dintre ei. Învăluiți în mantia de solidaritate cu niște oameni pe care cel mai probabil nu-i înțelegem (diferențele culturale sunt uriașe, chiar dacă avem cu toții twitter și iphone), uităm să privim mai cu atenție.
Sursa: Facebook
Este motivul pentru care ne imaginăm că Poporul în revolta lui are suficientă putere cât să înlăture ceva rău, tiranic și opresiv cu ceva mai bun. Oare? Noi suntem ultimii care ar trebui să uite că din revolta maselor se pot naște uneori monștri poate la fel de perverși și greu de combătut. Uitați-vă cu atenția la imaginea asta. Masa aceea de oameni e formată și din astfel de personaje. Nu înseamnă că e mai puțin frumoasă solidaritatea oamenilor. Ci doar că, din păcate, există și griuri.

Sursa: Facebook
Este motivul pentru care noi înșine, sub tristețea unei neputințe a statului modern de a-și respecta iluzia de cel mai bun dintre statele posibile, riscăm să susținem confiscarea unei demers legitim. Transformarea evenimentelor din Turcia în simbolul revoltei anti-capitaliste este cel puțin o ipocrizie. Vorba unui comentator de pe facebook, or vrea ei abolirea proprietății private, dar încearcă să le iei iphone-urile și atunci o să vezi libertarianismul la apogeul lui.

Or fi gânduri scrise la frustrare, însă mă întristează și mă înfurie un gând: până și printre unii oameni minunați de pe lângă mine apare această euforie a lui “uite că în alte părți se poate”. Ca și cum toți anii de frustrare ai fraților și surorilor întru ONG-ism ar avea dintr-odată o luminiță la capătul tunelului. Ca și cum munca noastră ar fi răsplătită de cei care, la mii de kilometri distanță și la și mai mulți mii de kilometri distanță culturală (nu e peiorativ, ci realist; culturile sunt diferite) ne-ar fi împlinit visul de a avea suporteri pentru cauzele noastre (ecologia, democrația etc).

Aștept să văd că o astfel de vară poate provoca schimbări semnificative. Deocamdată, uitându-mă la primăveri și ierni, văd că nu există soluții bruște care chiar să funcționeze. Iar vina pentru o oală aflată sub presiune nu e niciodată doar a capacului. Ci și a focului, a mâinii care îl putea da mai încet sau a celui care a pus capacul.

26 May 2013

Cum mi-am petrecut răceala de (primă)vară


Mulțumesc, Oana!
După câteva zile în care creierii mi-au fiert în suc propriu, iar sinusurile au avut o viață a lor care transformă antibioticele în nişte bomboane fără gust, am rezistat tentaţiei de a ieşi din casă pentru Noaptea Galeriilor (deşi, vai, cum îmi imaginam un mecanism de critică artistică format din tuşituri în faţa artiştilor/curatorilor care m-ar fi dezamăgit). Am stat cuminte acasă, dar am descoperit că:

Sursa: Paper & Salt
...dacă mâncarea oricum nu are gust, e savuros să o citeşti. Şi nu, nu mă refer la cărţi de bucate, ci la felurile de mâncare descrise de autori în romane, jurnale, scrisori. Aşa m-am îndrăgostit de Paper and Salt şi mi-am promis să organizez imediat ce-mi va reveni gustul o cină literară: D. H. Lawrence pentru aperitiv, Kafka la supă, Alexandre Dumas la felul doi şi, deşi nu îmi plac dulciurile, nu o să-l ratez pe Marchizul de Sade la desert

...britanicii chiar fac nişte seriale fabuloase, chiar şi când nu e vorba de politică :). Am descoperit Mistresses la recomandarea soră-mii. Bănuiesc că ar fi din cauză că îmi place etica aplicată. Orişicum, în ciuda aparenţelor, nu e deloc un Sex and the City britanic, ci o poveste despre alegeri, morală şi, mai ales, despre tabuuri. Nerecomandat persoanelor excesiv de exigente cu bunele moravuri.

...în SUA pare-se că a pornit o mişcare destul de interesantă de promovare a revenirii la etalonul-aur. De-a lungul timpului (şi mai ales în timpul crizei financiare) au mai fost voci care au militat pentru întoarcerea la acoperirea în aur în politica monetară, însă e interesant felul în care argumentele se conturează acum într-o campanie (Gold Standard 2013) ce pare să pornească dinspre zona neguvernamentală. De văzut ce se va întâmpla.

...a cam dispărut subiectul confiscării averilor ilicite de pe agenda publică. Din păcate, cred că o intenţie bună (şi, de altfel, o obligaţie asumată de România, cel puțin prin Convenţia ONU împotriva Corupţiei) este îngropată din nou din cauza comunicării defectuoase şi a amestecării merelor cu perele. În fine, măcar aşa am avut plăcerea să mă delectez cu o publicaţie WB&UNODC ce şedea în aşteptare din noiembrie - On the Take:Criminalizing Illicit Enrichment to Fight Corruption. De consumat alături de excelentul documentar realizat de cei de la PBS/ Frontline - The Untouchables, care investighează motivele pentru care nu există condamnări în justiție pentru cei care au contribuit prin fraudă la criza financiară:

Watch The Untouchables on PBS. See more from FRONTLINE.

...cât de fascinantă e nu doar viaţa, ci şi moartea unui personaj fabulos cum este Don Andrea Gallo. Preotul „care s-a descoperit om”, incomod în sânul Bisericii Catolice din atât de multe motive (a fumat marijuana în Primăria din Genova ca protest, a susţinut comunitatea LGBT şi nevoia unui Papă gay, a cântat Bella Ciao după slujbă), a avut un cortegiu format din umbrele colorate, steaguri multicolore şi „ciao bella ciao”. Alături de ultimele discursuri ale Papei Francisc despre nevoia de transparenţă în sistemul financiar şi de trecerea la acţiune cu chiar Banca Vaticanului, e un semn că ceva se schimbă în Biserica Catolică.


...a murit Georges Moustaki. Aşa că ziua mea se încheie, melancolic ca în noaptea de mai de acum vreo 15 ani, când, via Dilema (încă), Radu Cosaşu m-a făcut să cotrobăi muzical prin toată boema franceză:

Hapciu!

2 May 2013

cât costă o zi de muncă la stat


În 2013, din cele 365 de zile, 104 zile sunt în weekend, iar sărbătorile legale care pică în mijlocul săptămânii sunt 8. Ceea ce la un calcul simplu, ne dă un număr de 253 de zile lucrătoare. Cheltuielile totale de personal pentru 2013 sunt evaluate în Bugetul general consolidat la:

  • 19.556.298.000 lei - Bugetul de stat
  • 150.981.000 lei - Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat
  • 152.876.000 lei - Bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate
  • 18.336.100.000 lei – Bugetul general centralizat al unităţilor administrativ teritoriale
  • 91.400.000 lei - Bugetul asigurărilor pentru şomaj
  • 7.643.400.000 lei – Bugetul instituţiilor/ activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii
  • 226.900.000 lei – Bugetul CNADR

Totalul: 46.157.955.000 lei

De aceea, la un calcul şi mai simplu, rezultă că, în sistemul bugetar, o zi de muncă ajunge la un cost de 46.157.955.000 lei / 253 zile lucrătoare = 182.442.509,88 lei/ zi. Adică aproximativ 42,13 mil. de euro/ zi.

Şi mai specific, asta înseamnă:

Calculat la un preţ de 4,5 lei/ McMic, conform sursei.
sau
Calculat la un preţ de 0,77 lei/ franzelă, conform sursei.

Nu vă grăbiţi să vă indignaţi, sigur că guvernul Ponta a anunţat că zilele de 2 şi 3 mai vor fi recuperate sâmbetele. După cum există analize serioase care explică şi de ce recuperarea lor în timpul weekend-ului înseamnă tot pierderi.

Dar pentru că tot a fost Ziua Internaţională a Muncii, pentru că datoria publică externă a României a ajuns la sfârşitul lui 2012 la 98.968,5 milioane de euro (adică la costul a 2349 zile lucrătoare din sistemul bugetar), pentru că tot sunt pline ecranele televizoarelor de imagini de la mare, munte şi grătare, pentru că investiţiile străine directe au fost din nou în scădere în 2012 ajungând la 1,6 miliarde euro (adică la costul a 38 zile lucrătoare din sistemul bugetar), dar mai ales pentru că am rămas acasă anul acesta de 1 mai, nu m-am putut abţine. 

P.S. Acesta post face parte dintr-o serie de blog-sincron alături de doi domni minunaţi. Îi găsiţi aici şiaici

25 April 2013

ca la carte


Pe la începutul "carierei" mele de blogger, am făcut top 5 alcărţilor care m-au făcut să plâng. În continuare, rămâne unul dintre cele mai populare postări. Sigur, în general scriu despre lucruri mai tehnice şi mai puţin personale. Dar în continuare google îmi trimite oameni care caută topuri de cărţi. Mulţi, la fel de mulţi ca cei care s-au adunat în centrul vechi al Bucureştiului de Ziua Internaţională a Cărţii. Mă întreb dacă vreunul dintre ei găseşte ceea ce caută.
Sursa: Ziarul Ring

Pentru că experimentul de acum două seri, de a pune 3000 de cărţi deschise şi iluminate ca instalaţie urbană pe o stradă din Bucureşti, s-a dovedit un fiasco. Cei de la bookaholic au scris pe larg şi foarte la obiect despre asta, aşa că nu o să insist asupra a ce se întâmplă în general când dai ceva gratis în România: fie cărţi, tigăi sau mălai.

Ceea ce aş remarca însă sunt superbele imagini cu Primarul Sectorului 3 plimbându-se agale printre cărţi, răsfoind studiat o carte sau pozând printre curioşii aflaţi în zonă. Ar trebui ca asta să fie suficient pentru a nu mai fie nevoie de cuvinte în plus. M-aş bucura să ştiu că genul acesta de manifestări încurajează cititul, deşi am mai multă încredere în campanii precum cea a Sector 7:


După cum m-aş bucura să ştiu că un politician care promovează cititul este luat în calcul ca model. Însă până la a crede că ceea ce fac e „pe bune”, e suficient să mă uit în bugetul primăriei pe care dl. Negoiţă o „păstoreşte” pentru a mă uimi în faţa alocării în 2013 a fabuloasei sume de...0 lei pentru biblioteci.

P.S. Acesta post face parte dintr-o serie de blog-sincron alături de doi domni minunaţi. Îi găsiţi aici şiaici

18 April 2013

Constituţia României sezonul primăvară-vară 2013


Toată lumea vorbeşte despre revizuirea Constituţiei. De la politicieni până la ONG-işti, lumea se agită pentru a se încadra în ceea ce pare un termen (din nou) foarte strâns. Teoretic, până pe 15 mai, Forumul Constituţional ar trebui să transmită Comisiei pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României rezultatele consultărilor pe care le derulează pe forumconstitutional2013.ro.

Aşa că într-o precipitare demnă de curăţenia de primăvară de dinainte de Paşti, lumea adună şi adună. Orice, numai să fie ceva ce poate fi transmis. Orice, pentru că altminteri experienţa ultimilor ani arată că dacă nu te încadrezi în termenul aiuritor de scurt pentru un astfel de document, vei fi lăsat în afara procesului. ONG-urile, cel puţin, şi-au învăţat lecţia. Mai bine înăuntru, pe repede-înainte, decât în afară, nu?
Ceea ce mi se pare trist este însă că, în precipitarea aceasta, cu câteva excepţii, se uită două lucruri:

1. Constituţia nu are doar o valoare de document juridic, ce fundamentează mare parte dintre relaţiile celor mai importante instituţii ale unui stat. Dimensiunea simbolică este una la fel de importantă, iar pentru această dimensiune, care ne face să spunem „sunt cetăţeanul ţării X şi am dreptul prin constituţia mea să...”, nu se face mare lucru. Sigur, Forumul Constituţional a are o pagină de internet pe care se pot transmite propuneri de revizuire a Constituţiei. Într-un formular

Ca să ştii ce drepturi vrei să îţi garanteze Constituţia, trebuie să ştii să redactezi Titluri, Articole, să indici prevederi similare din constituţiile unor state membre UE sau OECD (şi acum, zău, de ce OECD?!). Sunt adepta educării publicului şi cred că cetăţenii României sunt mai educaţi decât ne place să credem. Însă genul acesta de abordare intimidează sau, în cel mai bun caz, descurajează participarea.

2. Constituţia este într-adevăr şi rezultatul consultării cu specialiştii. Şi, evident, ar trebui luate în calcul cât mai multe opinii din zona academică, dar şi politică. Şi totuşi...Mi se pare că se ignoră, doar pentru că aceată Comisie a funcţionat pe lângă Administraţia Prezidenţială, un document mult mai aşezat decât altele: Raportul Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Regimului Politic şi Constituţional din România. O Comisie plătită din bani publici şi care, aşadar, nu a produs doar pentru Băsescu, ci pentru noi.

Doar pentru că este scris „pentru ceilalţi” nu şterge valoarea acestui raport. Mi-aş dori să văd o discuţie similară, care pune faţă în faţă scenarii şi opţiuni pentru diversele domenii constituţionale, şi nu dezbateri sterile pe obsesiile fiecăruia, cârpeli pe articole sau mici modificări ici-colo. Ori facem curăţenie, ori nu mai facem! Pentru că în acest moment mi se pare că nu îl invocăm destul de des pe Farfuridi:

Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele... esenţiale... Din această dilemă nu puteţi ieşi... Am zis!
P.S. Acesta post face parte dintr-o serie de blog-sincron alături de doi domni minunaţi. Îi găsiţi aici şiaici