Bloggroll

Pages

15 July 2011

achiziţiilor publice, cu dragoste

În februarie 2010 am început o relaţie foarte personală cu achiziţiile publice. Cochetam cu ele de ceva timp, însă până în acel moment interacţiunile noastre se limitau la chestiuni principiale, precum şi la unele subiecte complementare, cum ar fi fondurile structurale.


Pe vremea aceea, lucram pe un proiect privind protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene, iar subiectul permitea discuţii generoase despre cum această politică are legătură nu doar cu cheltuirea banilor europeni, ci şi cu veniturile ce ar trebui să vină la bugetul european. Dincolo de aceste elemente însă, cea mai interesantă dezbatere care se revendică de la implicaţiile protejării intereselor financiare ale UE este cea privind un (posibil?) drept penal comunitar. Subiectul a suscitat un interes major la nivelul instituţiilor europene (un foarte scurt şi la obiect Historical background aici, iar pentru interpretări doctrinare de fineţe merită urmărită Mireille Delmas-Marty). În România, din câte ştiut eu, singura abordare relativ comprehensivă asupra subiectului a apărut într-un articol al EurActiv). Tema implică atât principii mari (armonizare vs. suveranitate), probleme transnaţionale majore precum banii contribuabilului european, frauda şi corupţia, cât şi structuri instituţionale (cu precădere în contextul reformării OLAF sau a insistenţelor Comisiei pentru un European Public Prosecutor).


Am făcut apoi cunoştinţă îndeaproape cu standardele şi principiile privind achiziţiile publice în contextul cheltuirii fondurilor europene, cu cadrul legal, cu cel instituţional şi, ceva mai târziu şi cu practica (pentru că, desigur, graţie POSDRU, un grup tot mai mare de cetăţeni s-a instruit în meandrele/ etapele procesului de achiziţie publică).


În această relaţie serioasă de acum, mai mult sau mai puţin intensă (din partea mea, în funcţie de cum mi-au permis timpul sau to-do list-ul), sistemul de achiziţii publice din România, precum şi cel de gestionare a fondurilor europene (organic legate între ele), am învăţat că:
  • atunci când este vorba despre interacţiunea dintre dreptul comunitar şi cel naţional, mai ales în domenii atât de complexe şi care implică alocări financiare mari, cros-fertilizarea are loc atât la nivelul sistemelor legale, cât şi al culturilor socio-legale (inclusiv reconcilierea common şi civil law şi chiar a rămăşiţelor de drept socialist, elementul „mentalitate” în implementare etc.). De aceea, când vorbim de contexte atât de diferite, s-ar putea ca modul de punere în aplicare a unor directive, spre exemplu, să fie la fel de important ca şi substanţa acestora. Iar acest lucru are efecte în implementare în toate etapele procesului de achiziţie publică. De exemplu, la o comparaţie simplă între două contracte de servicii de consultanţă dintr-o arie relativ similară, doar dacă punem faţă în faţă numărul şi mai ales tipul documentelor solicitate ofertanţilor, se observă o diferenţă semnificativă între felul în care două autorităţi contractante (DG AM POSDRU şi DG Employment, Social Affairs and Inclusion) aleg să pună în aplicare cadrul de referinţă pentru desfăşurarea licitaţiilor din fonduri comunitare
  • urmărind un exemplu ca cel de mai sus, argumentul poate fi dus mai departe, extins, ori pur şi simplu rafinat. Eu adăugasem iniţial încă o coloană, în care începusem să calculez numărul de zile şi ore necesar pentru a aduna toată documentaţia-suport pentru simpla participare la proces. Este doar de remarcat că fiecare act pentru care ofertantul trebuie să se deplaseze la câte o autoritate, fiecare copie legalizată la fel ca fiecare pagină semnată (inclusiv pe verso) de către reprezentantul legal înseamnă ore bune pierdute, atât pentru ofertant, cât şi pentru oamenii din spatele ghişeelor. Odată voi duce la capăt calculul, însă, la o primă evaluare, e de remarcat că ceea ce într-o parte înseamnă pierdere de bani (în termeni de working days şi de hârtie, timbre fiscale etc.) pentru a asigura o legalitate scriptică, se înlocuieşte în cealaltă parte printr-o simplă declaraţie. Iar aceasta nu înseamnă doar simplificarea procedurilor administrative, ci mai curând a pune accentul pe responsabilitatea şi răspunderea ofertantului. Aşa funcţionează valorile, în general, iar asumarea lor, chiar şi în acest exemplu, înseamnă economie de bani.
  • armonizarea multiplelor ordini normative se poate realiza mai ales prin concentrarea acţiunilor la nivelul celor care implementează respectivul cadru legal, pentru că oricum legislativul din noile state membre va avea mereu obsesia unei „ever close integration”, uneori acest lucru presupunând, de fapt, doar legi prin care pur şi simplu se ratifică directive, tratate, recomandări (tare aş fi curioasă dacă a numărat cineva vreodată numărul de acte normative care au un rând sec „despre aprobarea” nu-ştiu-cărui act, urmat de traducerea anexată a respectivului act).
  • într-un final, problema nici măcar nu este aceea că nu s-au absorbit banii europeni. Dacă este să ne uităm tot la POSDRU (de dragul de a conserva exemplul, dar şi pentru că îl cunosc mai bine), obiectivul acestuia este „dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii acestuia, prin conectarea educaţiei şi învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii şi asigurarea participării crescute pe o piaţă a  muncii modernă, flexibilă şi inclusivă”. Potrivit unui recent studiu IPP, în cadrul POSDRU s-au aprobat 80% din alocarea financiară totală a programului, chiar dacă doar 19,10% din bani au fost cheltuiţi efectiv. Ceea ce ar părea chiar eficient, dacă este să folosim termeni de comparaţie relativi la absorbţia per total:
EU Funds in Central and Eastern Europe – Progress report 2007-10, KPMG, Martie 2011

Dacă aş fi ministru, m-aş lăuda cu acest tip de rezultat. Simpla absorbţie nu este însă un indicator de succes suficient, chiar dacă este, evident, un semn că lucrurile merg. Dacă ne uităm însă doar la două elemente de impact în cheltuirea acestor fonduri – educaţia şi piaţa muncii – evoluţiile pe aceeaşi perioadă temporală nu arată prea bine (da, ştiu, a fost? Criză, însă tocmai utilizarea fondurilor europene ar fi trebuit să tempereze involuţiile, dacă nu să producă evoluţie):



Data from World Bank


Data from World Bank

Epilog

© Mishu
În Monitorul Oficial 416 din 14 iunie 2011 apăruse ordinul 301 al ANRMAP. Iar acest document, emis sub pretextul accelerării absorbţiei fondurilor europene şi al recomandărilor Comisiei Europene, spunea la art. 6 că „Dispozitiile OUG nr. 34/2006,..., nu sunt aplicabile entităţilor juridice fără calitatea de autoritate contractantă”. Şi, pentru a sublinia faptul că beneficiarii de fonduri europene nu mai trebuie să mai parcurgă proceduri de achiziţie decât pentru contractele peste 193.000 eur, art 7 completa informaţia şi cu: „Orice document emis de autorităţile de management prin care se impune respectarea de reguli privind derularea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii de către entităţile juridice menţionate la art. 6 nu produce efecte juridice”.

Spunându-mi că s-a încheiat şi această eră în care legătura intrinsecă dintre achiziţii şi fonduri europene era dusă la extrem, am zis să spread the news şi i-am transmis vestea marţi unui prieten care, evident, lucrează pe POSDRU. A doua zi primesc următorul e-mail:

Ca sa nu-ti imaginezi, cumva.... ca traiesti in alta tara decat o faci... iti trimit ordinul referitor la anularea ordinului despre care am vorbit ieri :))Oare cine avea nevoie de asta 2 saptamani??? :))))) 
Ordin nr. 312 din 29/06/2011Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 464 din 01/07/2011

Intrare in vigoare: 01/07/2011
pentru abrogarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice nr. 301/2011 privind aprobarea Metodologiei de analiză a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii finanţate din instrumente structurale

Aşa sunt ele, achiziţiile publice în România. Ce ai putea dori mai mult decât o relaţie mereu surprinzătoare, mereu dinamică?

1 comments :

Madame, trec rapid peste faptul că numai tu ai putea "cocheta" cu achiziţiile publice, că deh... chiar şi relaţiile trainice încep cu nişte "cochetăreală".

Două chestii mi-au trecut prin cap citind -- şi anume că povestea cu modificarea "din când în când" a actelor normative care guvernează achiziţiile publice e destul de încetăţenită ca să poată chema tradiţie. Apoi, că mentalitatea asta superextrahiperbirocratică românească e de-o inutilitate vecină cu perfecţiunea, atâta vreme cât ea nu înseamnă (şi nu cred că înseamnă altceva) decât a te acoperi cu hârtii. Care chestie cam cât poa' să-nsemne, de fapt? :) (Am auzit şi eu, şi alţii, desigur, nişte poveşti de achiziţii cu birocraţia în perfectă ordine, da' dacă dai nas în nas cu substanţa din spate... În fine, să nu mă lungesc iar...)